Extraterestrul…

„Extraterestrul care îşi dorea ca amintire o pijama” este o poveste prea des întâlnită, prea des auzită şi prea des trăită de cei mai mulţi dintre noi. Părinţi care pleacă din ţară, la muncă, copii rămaşi, în cel mai fericit caz, cu bunicii. O poveste despre dor, despre visuri, despre ce este, despre cum ar trebui să fie, lăsând loc la multe întrebări despre cum ar trebui să ajungem acolo.

Este o poveste despre o copilărie ciobită de compromisuri, de decizii luate fără a ţine cont consecinţele. O poveste despre o societate care şi-a pierdute reperele.

Nu este o poveste despre supravieţuire. Nu lipsurile şi sărăcia împinge părinţii din această poveste în căutarea unui loc mai bine plătit, departe de copiii lăsaţi în grija bunicii, nu disperarea de a nu avea ce le da de mâncare, de a nu avea cu ce-i creşte, ci dorinţa de a avea un trai mai bun, o maşină, o casă mai mare. Ce preţ au toate aceste bunuri? Şi mai ales cine plăteşteşte acest preţ? Întrebările bântuie printre cântecele şi jocuri, printre pozne şi vise, într-o noapte în care cei ce veghează somnul copiilor sunt căţelul Lulu, pisica Kitty şi o bunică care nu mai poate.

Extraterestrul nu judecă, doar pune întrebări. E firesc să vrei mai mult. Dar cu ce costuri? De ce s-a ajuns aici?

Spectacolul este o evadare într-o lume fantastică care păstrează elemente de real. Un vis frumos în care soluţiile vin din minuni. Copiii îşi doresc ca părinţii lor să se întoarcă acasă. În mod miraculos, extraterestrul, cu puterile sale extraterestre, îndeplineşte cele mai mari trei dorinţe ale copiilor.

Decorul este simplu – două paturi (din care unul supraetajat) supradimensionate, o mulţime de cutii de cadouri nedesfăcute, o ladă de jucării şi haine, per ansamblu o cameră în care locuiesc copiii, strajuită de o fereastră imensă cu arcadă.

Nu pare o cameră pentru copii, nu are nimic din drăgălăşenia unei camere în care cei mici dau frâu zburdălniciei naturale, în care poznele lor pot căpăta dimensiuni galactice. Pare un spaţiu mort, în care visurile, dorinţele, dorurile lor sunt strivite de mobilierul imens, un loc în care copilăria lor se îngroapă încet, cu fiecare nou cadou nedeschis. Decorul subliniază o atmosferă în care copii sunt prizonierii dorinţelor părinţilor lor, într-un spaţiu rece şi neprietenos, netrăindu-şi firescul vârstei.

Nota de magie şi fantastic de care avea nevoie întreaga atmosferă a spectacolului este dată de proiecţiile video, momentele muzicale şi joaca cu bulgării de timp. Aceste detalii deschid o cu totul altă perspectivă.

Căţelul Lulu şi pisica Kitty, gardienii necuvântători ai copiilor, sunt sarea şi piperul acestui spectacol. Se hârjonesc, se ceartă, se aleargă cu naturaleţe, dar îşi iubesc copiii şi sunt atenţi la fiecare mişcare a lor, la fiecare suspin, la fiecare lacrimă.

Spectacolul s-a dorit a fi deopotrivă pentru adulţi şi pentru copii, ceea ce s-a dovedit a fi o provocare majoră pentru echipa de producţie. Combinaţia de simboluri ce pot fi înţelese mai degrabă de adulţi (costumul extraterestrului ce pare o păpuşă de cârpe a cărui cap este o faţă de pernă înflorată) şi joaca (parcă ţinută în frâu) a copiilor, decorul anost, pijamalele convenţionale ale fraţilor mai mari (Eliza şi Adrian) şi costumul de iepuraş al Manuelei (surioara cea mică) sunt elemente care se luptă pentru întâietate pe scenă şi care fac ca magia să-şi piardă puterea.

Dar mesajul rămâne. Întrebarea râmâne ca efectul unui neon aprins pe care l-ai privit prea mult, şi după ce închizi ochii.

Şi tu nu ai avut niciodată mamă? Nu ai avut niciodată mamă care să te sune seara înainte de culcare? …din Italia… Nu ai avut niciodată părinţi care să vină să te vadă de două ori pe an? Vara, în luna august? Şi iarna, de Crăciun… („Extraterestrul care îşi dorea ca amintire o pijama”)

 

„Extraterestrul care îşi dorea ca amintire o pijama”, de Matei Vişniec, regia Ioan Brancu, scenografia Ana Maria Condruz, coregrafia Andreea Duţă, muzica Tibor Cári, light design Lucian Moga, video design Andrei Cozlac.

Distribuţia: Cristina Florea, Horia Andrei Butnaru, Clara Popadiuc, Răzvan Bănuţ, Alexandru Marin, Diana Lazăr, Delu Lucaci, Cosmin Panaite, Cătălin Ştefan Mândru, Bogdan Amurăriţei.

Leave a Reply

Fill in your details below or click an icon to log in:

WordPress.com Logo

You are commenting using your WordPress.com account. Log Out /  Change )

Google photo

You are commenting using your Google account. Log Out /  Change )

Twitter picture

You are commenting using your Twitter account. Log Out /  Change )

Facebook photo

You are commenting using your Facebook account. Log Out /  Change )

Connecting to %s