CT Project – Sculpting Sounds/ Sunete Sculptate

Asociaţia Un concept LUNA, Casa de Cultură a Studenţilor Suceava şi Universitatea Ştefan cel Mare vă invită la un concert de excepţie – CT PROJECT – SCULPTING SOUNDS.

Sâmbătă, 29 februarie, începând cu ora 20, la Auditorium Joseph Schmidt, veţi avea ocazia să vă îmbarcaţi într-o aventură muzicală plină de culoare.

CT PROJECT – SCULPTING SOUNDS este o călătorie imaginată de compozitorul Tibor Cári care îi are alături pe Attila J. Szabó (violoncel), Cezara Fantu (texte şi subtexte) şi Erőss László (video design).

Muzica originală, textele şi subtextele, imaginile create special pentru acest proiect vă vor fi ghid într-o lume plină de magie. Veţi pătrunde într-un univers în care sunetele vii, vorbele rostite pe scenă şi jocul hipnotic al proiecţiilor se întrepătrund într-o armonie perfectă. Nu e doar muzică, nu e doar text, nu e doar imagine. E o instalaţie sonoră şi vizuală intensă care-ţi pătrunde în suflet şi rămâne acolo.

CT PROJECT – SCULPTING SOUNDS este despre dialogul dintre arte, despre dialogul dintre artă şi publicul său, despre autenticitate, valoare, pasiune şi generozitate. Este despre delicateţea şi efemeritatea unui sunet care-şi ia zborul imediat ce a fost creat şi a cărui dăinuire depinde de emoţia pe care o trezeşte în publicul căruia i-a fost destinat.

Pe 29 februarie, ora 20, Tibor Cári, Attila J. Szabó, Cezara Fantu şi László Erőss vor descifra misterul sunetelor sculptate.

CT PROJECT – SCULPTING SOUNDS

Cári Tibor – pian, keyboards
Szabó J. Attila – violoncel
Cezara Fantu – texte şi subtexte
Erőss László – video design

Bilete şi informaţii: ccs-sv.ro, tel: 0752092606.

Rezervări:0230 521 033 (Asociaţia Un concept LUNA)

Preţ bilet: 20 lei
Intrare este liberă pentru studenţi, elevi şi pensionari, în limita locurilor disponibile.

Atentie! Sculpting Sounds/Sunete sculptate dă dependenţă!

„Asociaţia Un concept LUNA s-a născut din dorinţa de a contribui la crearea lumii pe care ne-o dorim. Ne dorim o lume în care educaţia, cultura, arta să devină priorităţi şi să fie accesibile pentru toată lumea. Ne dorim o lume în care artiştii, creatorii să fie valorizaţi şi recunoscuţi pentru contribuţia adusă umanităţii şi să devină modele. Ne dorim ca educaţia, cultura, arta să fie bazele dezvoltării societăţii.”

Asociaţia Un concept LUNA are ca misiune să aducă artiştii în mijlocul comunităţii, să ofere perspective noi, să deschidă dialogul; să sprijine artiştii, să-i promoveze şi să le ofere un loc unde să se exprime, să se dezvolte, să cerceteze, să contribuie la dezvoltarea comunităţii; să creeze oportunităţi, instrumente pentru ca artiştii să se întâlnească cu publicul şi să se descopere reciproc; să ofere categoriilor defavorizate cultural (şi nu numai) şansa să descopere importanţa şi bucuria artelor prin activităţi specifice (spectacole lectură, spectacole de teatru, concerte, ateliere, conferinţe, dezbateri etc); să faciliteze accesul la educaţie, cultură, artă.

„Credem în puterea exemplului, în puterea lui «Împreună». Credem în implicare, în puterea fiecărui individ de a contribui la crearea lumii pe care ne-o dorim. Credem în egalitatea de şanse şi libertatea de exprimare. Credem că prin actul artistic se pot pune întrebări şi găsi răspunsuri.”

Leave a Reply

Fill in your details below or click an icon to log in:

WordPress.com Logo

You are commenting using your WordPress.com account. Log Out /  Change )

Google photo

You are commenting using your Google account. Log Out /  Change )

Twitter picture

You are commenting using your Twitter account. Log Out /  Change )

Facebook photo

You are commenting using your Facebook account. Log Out /  Change )

Connecting to %s